Acum
că v-ați decis să dați click pe acest articol, luați-o
numa-ncet, că nu-i grabă și haideți să deslușim împreună
misterul. Eu una am mari dubii cu privire la această afirmație, cum
că brașovenii, ardeleni fiind, ar fi molcomi. Bine, e drept,
analizez chestiunea prin prismă personală, eu fiind excepția care
confirmă regula.
Uitându-mă
în jur, pot observa totuși că da, sunt mai molcomi ca mulți
alții, însă mi-s destul de neclare motivele. Am însă câteva
suspiciuni, pe care ar fi grozav să le confirmați și voi, în
funcție de experiența pe care o aveți.
-
aerul rece de munte, în loc să-i mâne în luptă, îi trage în
canapele. Deși născuți și crescuți într-un oraș situat la
poalele munților, am vaga impresie că brașovenii nu sunt neapărat
fani iarnă, poate doar cei născuți în lunile astea, care e musai
să găsească motive de bucurie. În rest, abia dacă zărești
oameni pe străzi, în afară de cei mici și agitați, între nămeți
sau pe ger. E drept, excludem orele la care se pleacă la muncă și
orele la care se întoarce lumea de la job.
-
pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Am doar impresia, ori
brașovenilor nu le ajung pauzele de masă? Așa au un stil de a
savura mâncarea, de a se bucura de fiecare înghițitură, de a se
gândi de cinșpe ori înainte de a comanda ceva, încât timpul
efectiv de îngurgitare devine insuficient, aproape inexistent. Mereu
îi vezi agitați în pauză de masă, plângându-se de puținul
timp pe care îl au să înșface shaorma sau să soarbă din supă.
Eu una halesc atât de repede, încât cei de lângă mine nici nu
apucă să-și deschidă caserolele, așa că, iar mi-e greu să
înțeleg nevoia asta a integrării mâncării în toate formele
posibile. Și nu-i așa că își prelungesc mereu pauzele de țigară?
O fi ceva strategie, știu ei pentru ce.
-
brașovenii nu se grăbesc deși se grăbesc. Dragii de ei,
brașovenii, se grăbesc doar cu vorba, că graba efectivă se
limitează doar la te plânge că nu-ți mai ajunge timpul să faci
și asta și cealaltă, afirmând lucrurile astea în timp ce mergi
în ritm de melc pe trotuar, dacă se poate și în zig-zag. Deși
niciodată grăbiți, ei sunt întotdeauna pe fugă. E drept, mai
vezi și câte-un alergător pe ici pe acolo, câte-o domnișoară
fugind grăbită pe tocurile-i subțiri sau câte-un taximetrist ce
aleargă la mașina lăsată pe avarii cât timp a fost până la
covrigărie. Cum vă grăbiți voi, oameni buni, în rimtul ăla atât
de lent? Eu una când chiar sunt pe fugă, apăi fac 30 de minute
dintr-un capăt în altul al orașului.
-
întârzie mereu la întâlniri. 8 din 10 prieteni de-ai mei garantat
vor ajunge cu minim 15 minute după ora stabilită pentru întâlnire,
chit că vin cu mașina sau autobuzul ce circulă în mod normal la
ore fixe. Nu știu cum se face, însă dacă vrei să valorifici
timpul, îți chemi partenerul de discuții cu jumătate de oră mai
devreme, că va ajunge astfel la ora stabilită, timp în care tu te
poți bucura de orice altceva, nu de așteptat întârziatul în
stradă. Îmi amintesc în facultate, când orele de curs începeau
la fix și toți studenții ce făceau naveta ajungeau la oră
decentă, în timp ce brașovenii aveau nevoie de timp suplimentar
pentru a parcurge un drum de 10 ori mai scurt. Cum e posibil, nu
știu. Însă este mai mult decât adevărat.
-
lasă întotdeauna pe mâine ce pot face azi. O fi de lene, o fi de
plictiseală, o fi din nepăsare, ceet este că brașovenii preferă
să amâne treaba de azi pentru mâine. Bineînțeles, eu vorbesc
acum din expriența întâlnirilor avute cu vecinii mei de oraș, în
decursul a imediat 30 de ani. Și dacă îți spun că au o problemă
de rezolvat și îi întrebi când merg să îi dea de cap, foarte
rar vor spune chiar acum sau azi. Oare de ce? Că tot mai dulce-i
amânarea și tot mai lungă ziua de mâine.
Nu
sunt convinsă că de-asta sunt ei molcomi și nici măcar că sunt
molcomi, însă e ceva în personalitatea lor care îi face mult mai
relaxați comparativ cu cetățenii altor orașe. Așa-i, cum zic eu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu